De-a lungul timpului, soarele nu a fost singurul ceasornic cosmic. Se ştie că, de altfel, calendarul lunar l-a precedat pe cel solar, el fiind o moştenire extrem de veche, cel mai probabil neolitică.

„Tragedia” lunii

De ce această întâietate a lunii? S-a spus că astrul nopţii a fost perceput de omul străvechi ca fiind mai apropiat de viaţa şi destinul omului. Luna poartă tragedia transformării –este mai întâi mică, apoi creşte treptat, ajunge la apogeu şi, din clipa în care îşi atinge maximumul de forţă, începe uşor să decadă, apoi dispare. Ea se naşte, creşte, devine „adult”, „îmbătrâneşte”, intră în declin şi apoi „moare”. Unele legende româneşti amintesc în clar acest lucru. Luna e om, se spune. „La început mititică, asemenea unui copil, apoi îi cresc aripile, îi cresc împrejur până devin una și se rotunjește. Apoi, începe a îmbătrâni.”

Astfel, ea este mai mult decât model al existenţei umane, este un prototip al acesteia. În gândirea magică a timpurilor arhaice, luna este chiar „ţesătoarea” vieţii tuturor fiinţelor. Simbolul lunar a generat o sinteză de credinţe, legând într-un nucleu de mare şi semnificativă tensiune naşterea, devenirea, moartea (deci, destinul), dar şi feminitatea (principiul care dă naştere altor fiinţe), fecunditatea, viaţa de dincolo şi cea de aici (luna nu se vede o perioadă, dar ea reapare, deci renaşte la o altă viaţă; omul moare şi trece într-un plan al nevăzutului, dar asta nu înseamnă că nu-şi continuă existenţa şi nu va învia), fertilitatea pământului şi creşterea plantelor, magia etc.

3, 9, 12 – cifre lunare

Nu vom putea şti cu exactitate cum arăta calendarul străvechi, care erau sărbătorile legate de tranformările lunii, dar regăsim urme ale acestui vechi calendar în mentalitatea populară.

În mare, se poate spune că de la luna nouă la primul pătrar (când luna creşte) sunt 9 nopţi, de la primul pătrar la lună plină (când luna e în creştere) sunt tot 9 nopţi, 9 nopţi luna descreşte şi aproximativ 3 nopţi rămâne nevăzută. Raportarea nu se face la procentul de corp selenar care este luminat, lucru care nu putea  fi ştiut fără tehnologia de azi, ci la felul în care era percepută luna cu ochiul liber (luna plină era „considerată” plină de la 85% luminozitate în creştere până la 85% luminozitatea în descreştere). Dacă se iau în considerare numai „formele” lunii când e vizibilă – în creştere, plină şi în descreştere – atunci se poate vorbi de o triadă lunară, adică de simbolismul cifrei 3.

Cum apar aceste cifre şi ritmuri lunare în mitologie? În primul rând, ele se remarcă prin existenţa triadelor de zeităţi feminine, asociate lunii nu numai prin faptul că sunt 3, ci şi prin caracteristicile lor. Sunt divinităţi care au a face cu naşterea, moartea, destinul uman, magia:

– Ursitoarele: Torcătoarea, Depănătoarea, Moartea

– Zorile, zeiţele care apar la moarte să ghideze sufletul omului către lumea de dincolo

– Ielele (3 sau multiplu de 3: 9 sau 12)

Mai apoi, avem sărbătorile familiale, care, prin tradiţie, se desfăşurau pe parcursul unei triade de zile: la 3 zile de la naştere apar Ursitoarele, nunta durează „3 zile şi 3 nopţi”, îngropăciunea se face la 3 zile după deces.

Să nu uităm nici de cele 3 probe întâlnite în drumul iniţiatic al voinicului din basme şi nici de existenţa a 3 obiecte magice din poveşti.

De asemenea, există în folclor sărbătorile de peste an care au ca prag de început nu ivirea zorilor, ci noaptea anterioară. Aşa-numitele sărbători nocturne cu priveghi, situate sub puterea lunii, sunt în număr de 17, cea mai cunoscută fiind Sfântul Andrei. Ele sunt legate de destinul anului şi al timpului, care se nasc, cresc, intră în declin, mor şi… învie.

De altfel, şi azi avem o rămăşiţă de calendar lunar în sărbătoarea Paştelui (nocturnă): ea se fixează în prima duminică de după luna plină de la echinoxul de primăvară. Este deci un calendar mixt, lunar-solar, care ia în calcul luna plină, dar şi echinoxul de primăvară.

Vezi şi:

Cine sunt Ursitoarele. Meniri, destin şi predestinare

Ivirea Ursitoarelor: la Naştere, la Nuntă, la Moarte