Pe 28 februarie 2019 se împlinesc 234 de ani de la moartea lui Horea, „căpitanul suprem” al mișcării de emancipare socială și națională a iobagilor transilvăneni. Alături de el, a fost martirizat și Cloșca, cel care – conform datelor păstrate despre organizarea oastei revoluționare – era vicecăpitanul răsculaților, cu același rang ca și Crișan, ultimul, dar nu cel din urmă în Marea Triadă.
Interesant este că doi din cei trei vicecăpitani de rangul doi erau rude ale căpeteniilor: fiul lui Horea – Ion Nicola, numit şi Horea cel Tânăr – şi un anume George Marcu. Se știe că Horea, Cloșca și Crișan erau cu toate supranume ale lui Ursu Vasile Nicola, Ion Oargă și, respectiv, Marcu Giurgiu, funcționând, peste timp și în memoria colectivă, ca niște „etichete” sintetice ale noilor identități asumate prin alegerea unui drum la o răscruce de destin. Drum care i-a condus la luptă și s-a terminat cu sacrificiul suprem în numele națiunii.
Cronologia ne spune că, după înfrângerea – în ciuda unei îndârjite rezistenţe – a oștilor revoluţionare, din 7 decembrie 1784, de la Mihăileni, doi dintre liderii mişcării – Horea și Cloșca – sunt încarceraţi. Foarte curând, este prins și Crișan. Pe 26 ianuarie 1785 sunt însă condamnaţi la martiraj numai doi, Crişan dându-şi singur moartea, prin sinucidere. Horea şi Cloşca sunt ucişi prin frângere pe roată, de jos în sus, la 28 februarie, pe platoul „La furci”, din marginea oraşului Alba Iulia. Obligaţi să participe la execuţia intitulată incredibil „sărbătoarea princiară” au fost ţăranii din localităţile din preajmă. Mai mult, părţi din trupurile eroilor luptei naţionale au fost expuse în punctele principale de răsculare a iobagilor. De ce erau periculoşi aceşti „duşmani” ai nobilimii maghiare, în primul rând? Pentru că, vizionar, Horea visa în izbânda răscoalei şi în Unirea viitoare cu celelalte provincii românești (Muntenia şi Ţara Românească, ulterior unificate sub Cuza).
Revenind la numele lui Horea – numele de botez de această dată – se poate aminti un alt lucru interesant. Ursu nu este o poreclă a lui Horea, ci chiar prenumele dat de părinți. Altădată, a da pruncilor numele unor animale simbol semnifica o invocare a protecției acestora – ca și punerea sub ocrotirea bradului de exemplu, în ceremonia „închinării la brad” – și totodată un transfer, în logica mitico-magică, al calităților de la „totem” către copilul nou-născut. În Țara Moților, locul de baștină al lui Horea, și în alte zone – Maramureș, de exemplu – până de curând, obiceiul s-a păstrat. Prenumele de Lupu și Ursu sunt consemnate încă. De asemenea, ele sunt sprijinite și de rituri şi obiceiuri de naștere, culese de cercetători. Odată, primul alăptat se făcea printr-un dispozitiv ce întruchipa o gură de lup; tot astfel, pruncilor li se dădea o linguriță de unsoare de urs, ca să fie puternici și neînfricați ca cel numit în popor Moş Martin. Nu degeaba, căci moșul semnifică o adevărată instituție, ce trezește respect.
Intrată în legendă şi istorie, personalitatea lui Horea pare, azi, că nu mai are loc în „bagajul” cu informaţii de cultură generală. Dar ea rămâne nu numai foarte reprezentativă pentru spiritul neamului, ci şi extrem de interesantă. Adăugăm, la amănuntele biografice ale lui Horea, un detaliu.
Când încă destinul lui nu-și schimbase cursul, în viața „civilă”, să spunem așa, Horea era făuritor de biserici și case din lemn, atât de reprezentative pentru marea civilizație a lemnului din Țara Moților și nu numai. Mâinile meșterului din Albac, continuatoare ale tradiției locale, au creat niște adevărate bijuterii, căci îmbinările construcţiilor sunt realizate aproape fără adaosuri, iar, acolo unde ele erau necesare, inclusiv cuiele erau din lemn.
Una dintre bisericile lui (cu o poveste fascinantă) se află astăzi la Olănești, adusă pe bucăți din satul Cizer și reconstruită in situ.
O altă mărturie vie despre Horea este o grindă de casă de lemn din satul Mătișești, azi comuna Horea, județul Alba, construită în 1782, cu trei ani înainte de moarte. Alături de ornamentele cu care a fost împodobită, pe ea se regăsește semnătura lui Horea: luna septembrie, 20 zile, Horea.
MOŞTENIRE CULTURALĂ 