Geometrice, figurative sau simbolice, modelele cusute sau ţesute pe veşminte sau textile de utilitate casnică vorbesc despre nu numai despre imaginaţia creativă a ţăranului român, ci şi despre valorile în care lumea satului crede şi sub ocrotirea cărora se pune. Ornamentele închipuie un alfabet secret, cu înţelesuri străvechi, astăzi din ce în ce mai greu de descifrat. Ele adună laolaltă elemente din natura înconjurătoare, stilizări ale lumii vegetale, animale sau umane, ale umilelor obiecte casnice, dar şi ale credinţelor şi concepţiilor despre lume şi viaţă.

Unda apei, labirintul, cărarea pierdută

În concepţia populară, apa ocupă o poziţie intermediară, între două lumi. Ele despart tărâmurile – prin trecerea unei ape se trece un prag, fie el terestru, între pământean şi nepământean sau între pământean şi celest. Unul din exemplele cele mai cunoscute este Apa Sâmbetei. Ea este matca şi arhetipul tuturor apelor.

Se spune că Apa Sâmbetei este atât legătura, cât şi pragul despărţitor dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, între spaţiul oamenilor vii şi cel al oamenilor plecaţi pe lumea ailaltă, în Raiul arhaic din gândirea românească.

În viziunea creştină, suprapusă peste credinţele străvechi, Apa Sâmbetei este tot văzută tot sub chipul unei legături între trei tărâmuri sau ipostaze ale lumii. Izvorând de sub Pomul vieţii, care se află în Paradis, ea înconjoară Pământul de 7 sau de 9 ori, apoi se transformă în flăcări şi coboară către Iad.

De altfel, se spune că simbolul „cărării pierdute” nu reprezintă altceva decât drumul parcurs de sufletul decedaţilor către lumea de dincolo, unde „dalbul de pribeag” întâlneşte ape şi vaduri, pe care le poate trece cu ajutorul vidrei, animal magic în conducerea sufletului pe lumea cealaltă:

„Şi-ţi va mai ieşi / Vidra înainte, / Ca să te spăpimânte, / Să nu te spăimânţi, / De soră s-o prinzi, / Că vidra mai ştie / Seama apelor / Şi-a vadurilor, / Şi ea mi te-a trece, / Ca să nu te-nece, / Şi mi te-a purta, / La izvoare reci, / Să te răcoreşti / Pe mâini până-n coate / De fiori de moarte.”

Apa, ca simbol al trecerii, al schimbării şi al legăturilor (ca punte acvatică între lumi), este redat în ornamentica populară prin linii frânte întrepătrunse sau zig-zaguri.