În calendarul popular, rămăşiţă importantă de mentalitate străveche, zilele sunt personificate. Fiecare dintre zilele „zeiţe” are un „profil” anume, în care se îmbină interdicțiile, ghinioanele și ocrotirea tutelară a unor îndeletniciri.
Lunea este ziua inaugurală, benefică pentru demararea de proiecte şi începutul anumitor munci: activităţi agricole, clădirea de case, pornitul turmelor. Desigur, lunea nu se dă sau împrumută nimic, pentru a nu o ţine astfel toată săptămâna.
Marţi nu-i zi bună, ci lipsită de noroc. Astfel, este marcată de numeroase interdicţii. La polul opus faţă de luni, marți reprezintă un moment nefericit pentru debutul activităţilor: nu se porneşte la drum, nu se începe lucrul la straie, iar, dacă începe a ploua, plouă întreaga săptămână. În schimb, e zi bună pentru alegerea nunţii şi pentru descântecele de dragoste: „Sfântă Marţi/Scoate-mă între ceilalţi” (persoana să fie vizibilă şi plăcută, remarcată).
Miercuri e o zi benefică, dar nu trebuie să cuprindă activităţi tipic femeieşti: ţesut, urzit, croit, cusut.
Joi se consideră a fi zi liberă la toate. Contrar miercurii, este şi ziua potrivită muncii în gospodărie (de exemplu, se spală rufe şi se urzeşte pânza). Este bună pentru descântece şi desfăcături, iar babele fac de dragoste tinerilor. Cine se naşte joi, se spune că e cu noroc.
Vineri este una dintre cele mai puternice şi mai pline de semnificații zile. Este imaginată ca o femeie care stă în genunchi şi se roagă pentru oameni. Femeile care ţin strictele interdicţii de a nu lucra vinerea fac fete frumoase „ca zeiţa vinerea”, iar cele care cos sau torc fac negi la mână. Vinerea se posteşte pentru iertarea păcatelor, pentru ochi, pentru dureri de cap. Cine posteşte vinerea îi va fi de mare ajutor pentru orice îşi pune în gând. Dacă o fată posteşte trei vineri şi în seara ultimei vineri îşi pune o îmbucătură de pâine sub cap, îşi va visa ursitul. Sfânta Vineri apare în basme ca ajutor divin salvator oferit personajelor bune.
Sâmbătă, aşa cum am mai spus, este o zi a morţilor. De aceea, ce se începe în această zi este sortit eşecului, unui sfârşit prematur.
Duminica este văzută ca o doamnă mare, ca o femeie sfântă, înveșmântată în haine albe. Ea ar locui peste apa Sâmbetei, în frumoase palate de aur. Dacă se lucrează în această zi de sărbătoare, urmele activităţilor se întipăresc pe chipul Duminicii: ea este ciocănită, tăiată, înţepată de oamenii ce nu-i respectă interdicţiile.
Vezi şi:
Sfânta Duminică în credinţe, legende şi basme
MOŞTENIRE CULTURALĂ 