Geometrice, figurative sau simbolice, modelele cusute sau ţesute pe veşminte sau textile de utilitate casnică vorbesc nu numai despre imaginaţia creativă a ţăranului român, ci şi despre valorile în care lumea satului crede şi sub ocrotirea cărora se pune. Ornamentele închipuie un alfabet secret, cu înţelesuri străvechi, astăzi din ce în ce mai greu de descifrat. Ele adună laolaltă elemente din natura înconjurătoare, stilizări ale lumii vegetale, animale sau umane, ale umilelor obiecte casnice, dar şi ale credinţelor şi concepţiilor despre lume şi viaţă.

Hora

Făcând parte din ornamentele antropomorfe (care redau oameni), motivul decorativ al horei trimite, într-o primă fază, tot la existenţa cultului solar. Cercul viu alcătuit din oameni care îşi unesc energiile vitale şi spirituale prin atingerea mâinii şi se rotesc într-un ritm al armoniilor imită, pe pământ, un „comportament” astral, acela al discului solar de pe cer.

În fapt, fenomenul horal este mult mai complex. El are semnificaţia magică şi ritualică de a  pune omul în consonanţă cu realitatea cosmică, de a îl integra în univers.

Ritmul unificator al mişcărilor, bătăile regulate cu piciorul în pământ, unirea prin atingerea mâinilor, crearea simbolului perfect al cercului, muzica însoţitoare demonstrează că este vorba despre o modalitate de a ieşi din cotidian şi de a accesa un nivel superior de trăire, prin care omul se poate apropia de zei. Fie că aceştia sunt cei celeşti sau chtonieni (ai pământului). Cel mai probabil este vorba despre ambele categorii, adică o unire a tuturor elementelor cosmice printr-un dans integrator.

Deşi rămâne un joc senin şi cu o ordine interioară netulburată, uneori hora capătă un ritm din ce în ce mai alert, care face parte tot din această treptată pregătire: un pas mai aproape de zei. Ritmul trăirii trebuie să se schimbe, ieşirea din condiţia de om este asigurată atât de rotirea permanentă, cât şi de ritmul din ce în ce mai alert, dar şi – esenţial – de muzică, cea care mijloceşte întâlnirea. Rămăşiţe ale acestui fenomen sunt prezente şi în dansul ezoteric al Căluşarilor, care reuşesc performanţe coreografice greu de explicat, tocmai datorită pătrunderii într-o altă stare.

Este un dans al apropierii de cosmos şi de trăire consonantă cu acesta, dar şi un joc al comunităţii omeneşti perfecte, care năzuieşte să fie asemenea armoniei universale.

Participarea la horă poate fi percepută ca un legământ. În joc, respecţi ritmul – te adaptezi celorlalţi, la nevoie -, trebuie să ştii paşii şi te supui benevol regulilor comunităţii, făcute, mărturiseşte hora, după chipul regulilor universului. Renunţi la o parte din individualitatea ta, care devine parte integrantă a unui tot mai mare. Această simţire „împreună” este cea care dă individualităţii, în fapt, valoare şi forţă. „Unde-s mulţi puterea creşte” ne spune Hora Unirii, o părticică din înţelepciunea ancestrală ajunsă până la noi…

Vezi şi:

Modele tradiţionale româneşti. Pomul vieţii

Modele tradiţionale româneşti. Steaua

Modele tradiţionale româneşti. Unda apei, labirintul, cărarea pierdută

Modele tradiţionale româneşti. Coarnele berbecului

Modele tradiţionale româneşti. Soarele, roata