Fiecare regiune are contribuția ei la întregirea simbolistică a mozaicului identitar pe care îl reprezintă cămășile românești, iar contribuția Munteniei și a Văii Prahova este, ca orice dăinuire străveche, foarte preţioasă.

Modelul crestelor, de loc din Breaza, este și azi valorificat de atelierele locale, ca emblemă a specificității zonei. Ornamentul este hit-ul local, unul dintre cele mai căutate și vândute. El e cusut în toate nuanțele, pe toate gusturile.

Unii zic că-i bai, și, din punctul de vedere al păstrării tradiției neschimbate, chiar este. Pentru că, la origine, simbolul crestei era cusut cu roșu. Numai cu roșu. De ce? Pentru că în gândirea simbolică pe care o poartă cu ele aceste vehicule identitare rămase din strămoşi, nimic nu este aleatoriu, ci coerent, omogen, unitar. Să vedem cum.

Roșul este forța vitală, tinerețea omului și a timpului, este energie, dorință și putință. Simbolul crestei – a cocoșului sau a munților – merge, oricum, în același sens. Al deplinei capacități, al unui vârf de atins, al unei năzuințe. Roșul și creasta nu se contrazic, se potențează.

Motivul crestei  – de cocoş sau de munte?

Să fie creastă de cocoș sau vârf de munte? Modelul poartă ambele denumiri. Oricum ar fi, simbolic, ele nu au drumuri separate.

Cocoșul, redat aici prin creasta lui roșie, este simbol solar, cel care anunță victoria luminii asupra misterelor nopții, trecerea cu bine peste pragul încă unei încercări. Este simbolul lucrurilor care apar și prosperă sub lumină, diurn. El semnifică speranţa că, la capătul drumului – oricât de greu şi de nesigur – binele învinge. Poate nu-i lipsit de importanţă să spunem că, în mentalitatea populară, locurile lipsite de protecţie, locurile care nu se supun stăpânirii umane, care aparţin unor realităţi „nesigure” şi potenţial vătămătoare sunt invocate ca locuri unde „cocoşul nu cântă”.

Dacă-i vorba de creastă de munte,motivul duce cu gândul la suișuri și coborâșuri, la perpetua ciclicitate de fenomene din care este alcătuită însăşi viaţa.

Tradiţie modernizată… cu orice preţ

Roşul este consubstanţial acestor simboluri, ca parte întregitoare a lor. Este vorba despre eterna credinţă în triumful binelui – atât de bine reflectată într-o altă zestre de gândire ancestrală, cea a basmelor -, la capătul unor încercări. Încercări care îşi arată şi răsplata. Viaţa este triumful asupra haosului şi întunericului, este capacitatea umanităţii de a pune ordine în aleatoriul aparent al lumii.

Iată de ce a face concesii pe gustul modern într-o problematică care ţine de gândirea întregitoare a tradiţiei ştirbeşte puterea simbolului şi minează tocmai demersul de perpetuare a zestrei de gândire străveche. A coase cu mov un motiv care își găsește deplinul sens numai prin roșu înseamnă a face o scindare în logica ancestrală, a păstra forma fără a înțelege fondul.

Vezi şi:

Frunza de gorun, pe cămășile Țării Zarandului

Capodopere ale portului popular. Vâlnicul de Mehedinţi

De ce numele cămăşii tradiţionale – al iei – nu provine din latină

10 sfaturi pentru alegerea unei cămăşi tradiţionale autentice