„Fusta” tradiţională de Mehedinţi are mai multe înfăţişări şi podoabe, dar, cu o tipologie şi o imagine aparte în marea diversitate a fotelor româneşti, se remarcă cea cu „vărguţe” verticale bogat ornamentate.

Numită vâlnic, opreag creţ sau zăvelcă, cea mai cunoscută fotă mehedinţeană este realizată dintr-un dreptunghi de ţesătură din lână – la origini urzeala şi băteala erau ţesute manual – , de obicei neagră (sau roşie, vişinie, cafenie), lată de 3,5 m şi încreţită, pentru a obţine aspectul evazat. Rezultă o „fustă plisată”, în fâşii potrivit de late, decorate vertical cu „cănuri” tot din lână toarsă şi colorată.

Ea se prinde petrecut, capăt peste capăt, ca orice tip de fotă. În portul popular românesc nu există fustă încheiată.

Două tipuri de ornamentaţie

Două mari tipuri de ornamentaţie prezintă fusta mehedinţeană plisată – cu multe subtipuri creative şi originale prin aportul personalităţii creatoarelor de altădată şi de azi.

Una este fota cu „rând ales”. Ea vorbeşte cu o delicateţe preţioasă despre imaginaţia creativă locală. La veşmintele vechi apar până la cinci tipuri de ornamente diferite (mai nou, doar două-trei), care brăzdează vertical fusta, prezentând minuţioase şi armonioase modele abstracte, înşirate pe „câmpul” materialului ca pe o pânză de mare artist.

Cea de-a doua este cea cu vărguţe, pe drept cuvânt seducătoare. Ea este o capodoperă de ingeniozitate şi o declaraţie vestimentară a bucuriei de a trăi. În plus, pentru gustul modern, este – poate – mai adaptabilă în ţinutele de zi cu zi şi mai permeabilă la asortări. Cele două tipuri de modele – „rând ales” şi „vărguţe” – apar nu o dată împreună, inventivitatea locală îmbinându-le adesea.

Valnic de Mehedinti 1 — mostenireculturala.com

Motive şi cromatică

Care sunt motivele ornamentale („neamurile”) de pe „vărguţe” sau „rând ales”? Specifice zonei Mehedinţiului sunt „cârligul”, „suveica”, „coarnele berbecului” şi „arborele lumii”, care apare sub formă de flori şi crenguţe. Acestea din urmă – motivele florale menţionate – pot apărea ca „rând înzelat” (ornamentul este continuu, se întinde legat) sau „flori mutate” (florile şi crengile apar izolate).

Este adevărat că în vâlnicul mai vechi predomină tendinţa de abstractizare şi geometrizare – mult mai pură şi mai sintetică -, iar în modelele noi (mai ales cu „vărguţe”) apar mai des reprezentări realiste şi florale, mai puţin „filozofice”, dar la fel de meşteşugite.

Cât despre culori, ele sunt mai cuminţi în zona de munte a regiunii şi mai bogate în nuanţe în zona de câmpie dunăreană. În estul judeţului apare şi o inovaţie modernă, broderia cu beteală. Zăvelca cu betea este pe fond negru, beteaua formând mici rânduri alese, brodate în relief.

Ingenioasele pliseuri

Felul cum se făceau pliurile altădată (mai nou, se calcă) este un exemplu de ingeniozitate populară. Materialul ţesut şi tăiat pentru vâlnic (cam 3,5 m lăţime şi 0,75 m lungime) era umezit bine. Pliurile se formau cu palma şi între cute se introduceau beţişoare de brad. Ţesătura astfel pregătită era legată strâns şi aşezată pe pământ, pentru uscare lentă, lucru care fixa materialul în forma dorită.

Un vâlnic tipic, dar aparte

Un exemplu de vâlnic tipic de Mehedinţi (şi în acelaşi timp special prin combinarea de tipologii) se vede în imagini. El este din cel „cu vărguţe”, mai precis un aşa-numit „opreag cu vărgi”, adică cu podoabe din fire policrome. În plus, este decorat şi cu un mic rând ales auriu printre vărguţe. Ornamentele din lână sunt realiste – flori – şi au o coloristică bogată (verde, galben, violet, albastru) tipică zonei de sud a judeţului (încadrată în tipologia veşmântului oltenesc de şes).

Pe poalele vărguţelor ornamentele închipuie modelul „flori înzelate” şi crenguţe, care amintesc motivul simbolic al „arborelui lumii” sau al „pomului vieţii”. În partea superioară, apar „florile mutate” cu „crăcuţe”.