Se spune că religia strămoşilor noştri era aniconică, prin urmare dacii nu îşi reprezentau zeii prin imagini. Se mai adaugă că apariţia de figuri sacre pe obiecte de cult sau întruchiparea prin statui a divinităţilor s-a produs numai în spaţiile de interacţiune cu alte neamuri sau/şi în perioada de influenţă greacă şi romană.
Foarte posibil ca percepţia dacilor despre spiritualitate să nu fi admis transpunerea măreţiei şi nelimitării divine în imagini create de om, deci limitate şi, la rigoare, imperfecte. Totuşi, o imagine simbolică de mare forţă apare constant în decorarea unor artefacte geto-dace. Ea devine cu atât mai relevantă cu cât străbate mai multe secole şi rămâne, esenţial, aceeaşi în semnificaţii.
Imaginea sintetică a Cosmosului
Este vorba despre un simbol complex şi atotcuprinzător, care înglobează într-o imagine de impact întreaga gamă de manifestări ale Cosmosului, chipurile variate ale Universului. Acest simbol sinteză conţine reprezentarea conjugată a Cerului, Pământului şi Apei/Lumii subpământene. Toate aceste faţete ale universului sunt redate în două moduri:
– prin reprezentarea unui animal fantastic, alcătuit din părţi ale altor animale (terestre, acvatice, zburătoare) în ceea ce ele au caracteristic
– prin interacţiunea dinamică a animalelor reprezentative ale fiecărui element esenţial
Semnificativă pentru a prima variantă este descoperirea unui idol zoomorf lucrat din aur, care prezintă cap de mistreţ (simbol al terestrului), corp de peşte (imagine a apei) şi coadă de pasăre (metonimie a văzduhului). Descoperită la Stânceşti (Botoşani), piesa datează din secolele VI-V î. Hr. şi reprezintă unirea sintetică a pământului, apei şi cerului.
De asemenea, în această categorie se încadrează şi steagul de luptă numit „balaurul” dacic. El unifică atributele pământului (lupul totemic) şi ale lumii subpământene (şarpele), care se înalţă în văzduh (ca o pasăre). Posibil ca prin îmbinarea a două imagini de mare forţă şi de mare semnificaţie pentru imaginariul dacic – lupul şi şarpele – balaurul să fi fost mai mult decât un simbol al Cosmosului în întregimea sa, şi anume o autoreprezentare ca neam ce stă sub protecţia Universului. Se poate doar specula…
Universul în dinamică şi transformare
În a doua categorie de reprezentări, care redau elementele cosmice în interacţiune, se încadrează mai multe imagini descoperite pe artefacte dacice.
Astfel, pe obrăzarul drept al celebrului coif de argint de la Peretu (sec. IV î. Hr.), Universul este redat printr-un vultur cu corn care ţine în cioc un peşte şi în gheare un mamifer identificat cu un iepure.
Acelaşi simbol apare:
– pe un pocal descoperite la Agighiol,
– un alt coif aflat acum la Muzeul de istoria artei din Detroit
– pe un pocal păstrat la Metropolitan Museum din New York
Ultimele două obiecte au fost descoperite în zona Porţilor de Fier.
Pe toate acest obiecte, scenele sunt dinamice. Ele duc cu gândul un întreg sistem de gândire: Universul conceput de daci nu este static, ci activ, în perpetuă mişcare şi tranformare. Este un Cosmos al întâmplărilor, al forţelor care interacţionează şi în care omul trebuie să se integreze. Imaginea dă sugestia ciclicităţii fenomenelor şi a vieţii.
„Chipul” Marele Zeu
Să fi fost acesta chipul Marelui Zeu? Posibil. La fel de bine poate să nu fie o redare a Zeului, ci o sugerare indirectă, mediată a imaginii acestuia, prin atributele sale: stăpân al Cerului, Pământului, Apelor, adică a tot ceea ce există.
Acest mod de a concepe relaţionarea cu divinitatea semnifică o filozofie existenţială subtilă şi de mare profunzime. Chipul Zeului este oriunde, în orice fiinţă şi în orice loc. Este atotprezent şi nemărginit. A risca să-i dai o singură, constrângătoare imagine (când el este totul, acum şi aici, dar şi în posibilele transformări viitoare) înseamnă a-i limita putere, a-i ştirbi măreţia, a-ţi îngrădi spiritul şi credinţa.
MOŞTENIRE CULTURALĂ 