Până la transformarea Armatei Române în „armată populară”, cele trei categorii de forţă armată – terestră, navală şi aeriană – aveau în mod tradiţional trei ocrotitori: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfânta Maria şi Sfântul Proroc Ilie.
De atunci înainte, cele trei armate au fost centralizate într-una singură, aviaţia şi marina reprezentând de atunci încolo simple „arme”. Astfel, sărbătorile tradiţionale ale armatelor au fost grupate într-o singură zi a „forţelor militare a Republicii Populare Române”. Decretul care statua aceste modificări a fost dat în 20 iulie 1951, prin el stabilindu-se ca dată de celebrare 2 octombrie. Ziua nu era întâmplător aleasă, fiind data oficială a formării diviziei Tudor Vladimirescu de către Stalin.
Situaţia va rămâne neschimbată până în 1959, când, prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie, Ziua forţelor armate este stabilită pe 25 octombrie, ziua eliberării ultimei localităţi române de sub controlul germano-unguresc.
În încercarea de a marca o îndepărtare de sub tutela Moscovei, ulterior, în 7 iunie 1960, se revine oarecum la situația de dinainte de război, alegându-se ca dată de sărbătorire a forțelor aeriene a treia duminică a lunii iunie, pentru Marină fiind fixată prima duminică a lunii august. Deși datele sunt apropiate de cele tradiționale de sărbătorire, acestea nu coincid întru totul, lucru care arată că s-a dorit, totuși, o delimitare formală de fosta armată regală.
În 1996, se reinstaurează, printr-un Ordin de ministru, vechile zile de sărbătoare ale forțelor armate, împreună cu ocrotitorii lor tradiționali: Sfântul mare Mucenic Gheorghe (forțele terestre) Sfântul Proroc Ilie (forțele aeriene), Sfânta Fecioară Maria (forțele navale).
MOŞTENIRE CULTURALĂ 