Personaj mitologic fascinant – încă din vechime şi nu numai pentru români – zeul geto-dac a suscitat interesul multor istorici şi lingvişti, care au căutat să-i definească profilul, începând, logic, de la explicarea numelui, ştiut fiind că orice antroponim avea o semnificație originară, chiar dacă azi uitată.

Astfel, unii cercetători au interpretat numele în întregimea lui – cu variantele Zalmoxis, Zamolxis, Samolxis, Salmoxis -, alţii au pornit de la ideea existenţei unui cuvânt compus, din trei părţi.

Desigur, nu vom şti cu exactitate adevărul nici cu privire la cum suna numele zeului dac, nici la semnificaţiile sale, nici la funcţiile lui divine. Mitologia rămâne însă povestea pe care ne-o putem imagina fiecare.

Zăulmoş = Zamolxis

În oricare variantă, cercetătorii au emis ipoteze interesante și asupra modului de pronunțare a acestui nume.

Majoritatea au arătat că „x-ul” nu s-a regăsit în numele originar al zeului, ci că este o transliterație greacă (adică, o transcriere, cu posibilitățile grafice ale alfabetului grec), a unui alt sunet, de origine traco-geto-dacă, ce nu exista în zestrea fonetică a elinilor.

Posibilele litere identificate ca fiind substituite de acest „x” în scrierile grecești au fost:

–  „ş” (considerat moștenire lingvistică de origine dacă în limba română)

Sau

–  „č” (pronunțat „ce/ci”, cu aceeaşi origine)

De asemenea, cei mai mulţi au subliniat că finalul în „-is” nu este decât un adaos grecesc, care nu aduce nicio semnificaţie suplimentară numelui.

Pornind de la posibilele semnificații ale numelui în funcție de permutările sunetelor în cuvânt, s-au înaintat și alte două variante diferite: Samol/Zamol sau Salmo/Zalmo, Zalmoxis fiind, aşa cum am spus, o metateză a numelui real al zeului: Zamolxis.

În plus, cum se vede mai sus, unii au apreciat că în pronunția mai veche, originară, numele începea cu S (sensul evoluţiei/transformărilor consonantice fiind de la o consoană surdă către o sonoră, deci de la S la Z).

Astfel, recapitulând toate posibilele pronunţii propuse de lingvişti, vom obţine variantele:

Salmoș/ Samolș

Salmoce/Samolce

Zalmoş/Zamolş

Zamolce/Zalmoce

Se observă că unele pronunţii sunt foarte „actuale”, apropiate fonetic şi semantic de limba română, ele oferind argumente celor care – şi nu puţini – susţin că numele zeului dac nu înseamnă altceva decât Zeul Moş, adică străvechi, caracterul arhaic al divinităţii fiind nu o dată subliniat încă din antichitate de numeroşi scriitori greci. Aceştia, pentru a-i arăta vechimea în panteonul mitologic, apelau la o comparaţie edificatoare. El era asemuit lui Cronos, un zeu grec de „primă generaţie” (sau a doua, dacă-i considerăm zei supremi în adevăratul sens al cuvântului pe Uranus şi Geea), care a fost înlocuit de binecunoscutul Zeus, stăpânul ulterior al tuturor oamenilor şi divinităţilor.

 Zeu sau Zău

Cum „zău”, atât de utilizat astăzi ca modalitate de a-şi întări spusele, este considerat adesea ca provenind nu de la Dumnezeu (explicaţia trunchierii nefiind convingătoare), ci de la zeu, s-a emis ipoteza că o variantă fonetică arhaică a cuvântului prin care era numită divinitatea ar fi chiar „zău”.

Ne întoarcem la pronunţia Zăulmoş (Zeul Străvechi), care poate părea simplistă pentru că „sună cunoscut”, dar nu poate fi eliminată din teoriile asupra profilului mitologic al divinităţii tocmai de aceea. „Moş” a rezistat în limbă (şi a rodit mult, din punct de vedere lexical şi conceptual) pentru că era o instituţie tradiţională fundamentală, intim legată de mentalitatea poporului. De ce nu şi „zău”?

Un argument interesant este adus, în acest domeniu, de obiceiul Căluşului, în mod evident de sorginte precreştină (şi foarte diferit de viziunea ulterioară a creştinismului).

Mutul, „şeful” neoficial al cetei, cel căruia i se permite orice şi poate interveni oricând în scenografia hotărâtă, schimbând-o – decizia aparţinându-i pentru că este un Ştiutor -, cel care, pe scurt, este considerat o ipostază/o manifestare a divinităţii, se mai numea şi Zău. Iar acest „zău” spune, la vedere şi în acelaşi timp camuflat de o simplă literă altfel pronunţată, că Mutul (aşa cum reiese din rolurile pe care şi le asumă) este întruchiparea unui spirit divin, a unui zeu.