Marţi este percepută în tradiţia populară ca o zi nefastă pentru orice început. Tot ce se porneşte în această zi este sortit eşecului, nu-şi atinge scopul sau se sfârşeşte rău. Ştim asta, dar poate că nu ne-am întrebat niciodată de ce.
Tradiţia spune că într-o zi de marţi s-a întemeiat/s-a urzit lumea, iar acest început al începuturilor, făcut de o divinitate creatoare, nu poate fi „concurat” de mâna sau gândirea omenească. Prin urmare, încercările umane de a pune în această zi temeliile unei lucrări oarecare sunt descurajate din pricina seminţei de orgoliu involuntar pe care ar conţine-o.
Chiar începuturile ce nu stau sub semnul puterii omeneşti sunt neprielnice: „Marţi cine se naşte e lucru rău”, „Cine se îmbolnăveşte într-o zi de marţi moare sigur”, „Marţea, dacă începe ploaia, plouă toată săptămâna”.
Cu atât mai mult este, prin urmare, esenţială păzirea interdicţiilor ce depind de voinţa omului. Iar aceste interdicţii privesc nu numai munca la câmp şi în gospodărie, ci şi numeroase alte activităţi (nu se taie unghiile, nu se face lăutoare, nu se descântă decât de lingoare).
În caz contrar, credinţele populare amintesc întotdeauna pedepse situate sub ameninţarea bolii, urii, morţii: „Straiul ce-l începi marţea nu-l poartă omul sănătos; se îmbolnăveşte şi moare”.
Nenorocoasă, rea, situată sub primejdia morţii, ziua de marţi este considerată, ca şi sâmbăta, o zi nerodnică pentru vii. Dacă tot ce începi sâmbăta este „compromis” pentru lumea albă, a celor vii, din pricină că „se trece în contul” celeilalte lumi, a strămoşilor morţi, acţiunile inaugurale de marţea sunt percepute ca o repetare ilegitimă a începuturilor primordiale. O copie a lor – şi imperfectă, şi periculoasă. A utiliza forţele sacre ale zilei pentru a crea ceva lipsit de forţa sacră şi de cheia întemeierilor originare riscă să se transforme într-o batjocorire a acestora. Un demers luciferic ce nu poate rămâne nesancţionat.
Vezi şi: „A purta sâmbetele” – o expresie greşit interpretată
MOŞTENIRE CULTURALĂ 