Călușul este mai mult decât un simplu dans. Este un rit spectaculos şi complex de origine arhaică, care cuprinde în desfășurarea sa un întreg ansamblu de semnificații magice și mitologice.

Rămăşiţele acestor semnificaţii, identificate în ansamblul ritual al jocului căluşarilor, au fost interpretate în două chei: fie ca urme ale unui străvechi dans cu arme, fie ca fragment ritual dintr-un mai amplu cult al soarelui.

Fragment de cult solar

Originea Căluşului a fost identificată de alţii – tot în legătură cu un rit de înnoire a naturii – în sărbătoarea Rosalia, de sorginte romană. Aceasta se desfăşura în lunile mai sau iunie şi celebra exuberanţa fertilă a naturii.

Cum perioada de sărbătorire coincide cu momentul practicării jocului de Căluş, s-a crezut că numele de Rosalia ar fi dat în română numele de Rusalii.

Acest lucru nu este exclus, chiar în lipsa unei origini romane a sărbătorii. Sunt cercetători care afirmă că Rosalia (nume folosit autohtonii latinizaţi) este o sărbătoare locală (de origine dacică cu extensii balcanice), remarcându-se caracterul arhaic al obiceiului, cu origini preistorice; în orice caz, cu siguranță preroman. Se pare că ea ar fi întâmpinat sosirea verii prin cântece şi dansuri ritualice.

De altfel, nu este întâmplătoare situarea în preajma solstiţiului de vară (când, conform observaţiilor omului străvechi, puterea soarelui începe să scadă). Jocul de căluş ar fi avut  astfel rolul de a suplini  puterea în declin a soarelui şi de a se opune forţelor negative care ar fi putut profita de această „slăbiciune”.

Forţe ale răului care erau întruchipate de Rusalii (zâne capricioase, haotice şi răzbunătoare), care se manifestau meteorologic (ploi, vijelii, grindină), dar şi prin stricăciuni sau boli (luatul de Rusalii – gură strâmbă, paralizie).

În contra lor intervenea ceata sacră a căluşarilor, lucru evident în obiceiul dansatorilor de a sări peste bolnavi „luaţi de Rusalii” pentru a-i vindeca.

Un alt element interesant de remarcat în sprijinul ipotezei unui cult solar de origine autohtonă este interdicţia de a juca dansul înainte de răsărit şi după apus. Momentul propice pentru joc ar fi parcursul diurn al soarelui, între dansatori şi soare existând o interdependenţă (un sprijin reciproc).

În fine,  obiceiul Căluşului a fost asociat unui dans trac care se purta cu toiege mascoide care simbolizau razele de soare. Acesta se juca în hore, la solstiţiul de vară (când începe „lupta” soarelui cu întunericul), de la răsărit la apus, şi imita mersul soarelui pe cer.