Originalitatea modelelor de gândire și a abordărilor artistice ori tehnologice tipice civilizației geto-dace sunt, de multe ori, puse într-un con de umbră, prin raportare la contribuţia altor culturi la „corola de minuni a lumii”.

Pe nedrept, se poate spune, pentru că însăși civilizația dacică – ca și marea familie tracă din care face parte – a influențat spectaculos alte moduri de trăire și alte tipare de mentalitate.

Să vedem câteva dintre „unicatele” prin care strămoșii noștri au contribuit la dezvoltarea culturii vechii Europe sau și-au impus propria personalitate istorică printre popoarele arealului de locuire european.

Secera și coasa – unelte de origine dacică 

Aceste două invenții nu au apărut din senin pe teritoriul locuit de daci, ci, pe acest spaţiu, metalurgia are o istorie veche, datând de la începutul primei epoci a fierului (aprox. începutul mileniului I î. Hr.).

Că dacii atinseseră un vârf tehnologic în acest domeniu o dovedeşte felul în care se producea reducerea minereului extras. Acest proces se realiza pe loc, obținându-se lupe de metal spongios care, așa cum arată descoperirile de la Tâmpu (lângă Sarmizegetusa), puteau avea, pe lângă nişte dimensiuni impresionante – o greutate de până la 40 de kg -, și o puritate excepțională – de 99%.

De ce este important acest record de puritate a metalului? Pentru că el demonstrează cunoștințele pe care le dețineau dacii despre obținerea temperaturii optime în interiorul cuptoarelor de ardere, în aşa fel încât să se obţină desprinderea cvasicompletă a zgurii de metalul propriu-zis.

Revenind la uneltele tipic dacice, se pare că numeroasele seceri și coase  descoperite pe aria de locuire geto-dacă, precum și arealul lor de răspândire, cu cea mai mare frecvență în zona intracarpatică și cu o rărire treptată spre apusul Europei, au condus cercetătorii la concluzia că cele două instrumente de muncă agricolă au o origine locală.

Fructiera – vas emblematic pentru civilizația dacică

De o eleganță aparte, cu o fin echilibru al proporțiilor și o geometrie proprie, fructiera reprezintă un vârf al meșteșugului cel mai răspândit al dacilor – ceramica. Ceramica cenușie fină este comparabilă calitativ cu cea elenistică și romană.

Deși nu se cunoaște cu exactitate utilizarea unui astfel de recipient, care se regăsește în contexte sacre și profane totodată, se bănuiește că existența piciorului suplinea absența mobilierului (a mesei) din interiorul spațiilor casnice sau religioase. Posibil să fi fost un vas colectiv, un castron cu picior, cu buza lățită, care presupunea o mare complexitate a realizării. De aici, probabil, și valoarea mare a acestuia, de multe ori fructierele ciobite fiind reparate (din pricina costului mare al unei noi comenzi).

Murus dacicus – stil arhitectonic tipic

Este numele dat unui anume tip de zid de apărare, folosit exclusiv de daci, care era alcătuit din mari blocuri din calcar fasonate și îmbinate prin bârne de lemn dispuse transversal, fixate la capete în locuri speciale şi având între ele o „susţinere” din pământ bătut.

Vezi şi:

Mărci înregistrate geto-dace (II)