Din pricina capetelor numeroase, a platoşei de solzi care-i acoperă, a legăturii misterioase care îi uneşte pe amândoi cu Focul, a haosului pe care-l seamănă în lumea oamenilor şi a rivalităţii eterne cu Făt-Frumos, se întâmplă ca între cele două categorii de personaje mitologice, zmeii şi balaurii, să se creeze confuzii.  Şi totuşi… Suficiente asemănări îi pot apropia, dar încă multe deosebiri îi separă.

Zmeul, între om şi balaur

Mai întâi, înfăţişarea îi desparte. Dacă balaurul este un şarpe uriaş cu numeroase capete (3, 7, 9, 12 – cifre magice din basme şi credinţe), care poartă aripi ce-l pot înălţa în văzduh, zmeul este o supradimensionată entitate antropomorfă (cu aspect uman), cu unele caracteristici, unele atavisme animalice. Mai multe detalii despre înfăţişarea unui zmeu, puteţi vedea aici.

În mod evident, ambele fiinţe sunt simboluri ale pământului în forma lui nedefinită, amorfă, creatoare de spaime. Sunt forţe „primitive”, exclusiv „materiale”, opuse spiritualului. Manifestări ale inconştientului, nu acced niciodată către lumină, ordine şi armonie.

Totuşi, între ele există diferenţe de nuanţă.

Zmeul este mai „aşezat”, mai „gospodar”, mai evoluat în ierarhia care-l apropie de om. O spun şi înfăţişarea, şi obiceiurile sale, şi habitatul lui. El locuieşte în case (palate), seamănă şi culege, creşte vite, are grădini şi câmpuri mănoase. De asemenea, precum omul, vrea să se însoare şi „să se aşeze la casa” lui, să-şi desăvârşească rostul. De altfel, zmeul tânjeşte continuu către statutul de om pe care destinul – pe bună dreptate – i-l refuză. Răpitul fetelor de împărat – în basme – ori furatul fetelor din horă – în credinţe – vorbeşte despre această dorinţă, niciodată împlinită, de a trece în rândul oamenilor. Este o imitaţie a comportamentului uman, dar una sterilă, fără posibilitatea de a duce, prin repetiţie, la actualizarea statutului dorit. În fapt, tot ce reuşeşte este să dezechilibreze lumea pământeană, să intervină brutal într-o ordine firească şi să o tulbure.

Pe de altă, balaurul rămâne o fiinţă împăcată cu destinul ei de creatură de o bestialitate naturală şi lipsită de regrete. Nu vrea să devină om şi îşi asumă firesc rolul de distrugător al ordinii (în basme) sau de aducători ai urgiilor meteorologice (în credinţe). Dar dacă el nu se află, ca zmeul, la graniţa dintre două lumi, dintre două „modele” culturale (al Lumii albe, pământene, şi al Tărâmului Celălalt), balaurul se află între două stări. Pendulează între atracţia Pământului pe care se naşte şi putinţa/nevoia de a cuceri Cerul.

Fie zmeu sau balaur…

În privinţa asemănărilor, în afara detaliului înfăţişării (balaurii, ca şi zmeii sunt împlătoşaţi în solzi greu de pătruns), cele două categorii mitologice sunt unite de semnul focului. Câteodată, zmeii se arată oamenilor sub formă de flacără roşie sau vânătă ori de pară lungă de foc care coboară din cer. Atunci, se prăvălesc cu mare grabă spre pământ şi fac prăpăd, răpind, cum spuneam, fetele din horă. Altădată, pentru acelaşi scop, apelează la un vicleşug: se prefac în flăcăi mândri şi înalţi şi dansează drăguţele cu măiestrie. Apoi, când nimeni nu se-aşteaptă, p-aci ţi-e drumul…

La rândul lui, balaurul – după cum ştim – poartă în sine focul distrugător de lumi: aruncă foc pe nări sau boturi, iar limbile sale nu sunt altceva decât pălălăi de flăcări răsucite. Încă o asemănare: focul acestor duşmani ai pământenilor nu este cel cuminte, al vetrei. El nu încălzeşte, ci pârjoleşte. Nu menţine, nu ocroteşte viaţa, ci o distruge.

De altfel, asta îi apropie pe zmei şi pe balauri cel mai mult. Sunt forţe teribile, ieşite din matricea inconştientului, a haosului, pe care le revarsă fără judecată peste oameni. De aici, rivalitatea dintre ei şi Făt-Frumos, încarnare a desăvârșirii, chintesenţa principiilor general umane de bine, frumos, măreţie, vrednicie. Eroul basmelor îi înfruntă deopotrivă balauri şi zmei. Retezarea capetelor acestor fiinţe malefice echivalează cu eliminarea din rădăcini a Răului.

Când balaurul devine zmeu

Cum am văzut, balaurul este mai apropiat de lumea animală, în timp ce zmeul este pe o treaptă mai înaltă a devenirii. Poate de aceea, balaurul tânjeşte şi el la ceva. Dacă nu poate să devină om, măcar să se facă zmeu.

Dar ca să acceadă la asta, balaurul are de trecut nişte probe iniţiatice. El trebuie, mai întâi de toate, să fie în grija unui solomonar, adică a unui mag, cititor în stele, vindecător şi aducător de ploi sau grindină. Dacă solomonarul acceptă să-i fie ghid, sub supravegherea acestuia, balaurul trebuie să stea ascuns, nevăzut de ochi de fiinţă vie, 7 sau 9 ani de zile. În acest timp de recluziune, nu face altceva vreodată decât să ucenicească pe lângă mag şi să-i împlinească întocmai poruncile. Când această bucată de timp trece, abia atunci are voie să se ducă pe Tărâmul Celălalt (unde se află şi Şcoala solomonarilor), unde îşi poate lepăda vechea înfăţişare (păstrându-şi doar solzii, coada şi numeroasele capete) şi devine zmeu.

 

Vezi şi:

Cine sunt zmeii?

Zmeii – domiciliu şi obiceiuri alimentare