„Albastru” nu-i un cuvânt latin sau, mai precis, nu-i cuvânt moştenit din latină. Deşi unele dicţionare îl prezintă ca provenind din latina medievală, în varianta unui adjectiv cu trei terminaţii – * albaster, albastra, albastrum – forma sa nu este atestată, ci este o speculaţie etimologică. Astfel, se porneşte de la cuvântul românesc actual, „albastru”, şi, pe model al unei etimologii inversate, se caută forma posibilă a adjectivului latin.

Alte dicţionare, care arată încă mai puţină meticulozitate, oferă simplu, ca origine a cuvântului albastru, adjectivul „albus, a, um” (alb), formă care nu ţine cont nici de formă, nici de sens.

Totuşi, etimologic, măcar parţial, adjectivul „albus” stă la baza formării numelui de albastru. Dar într-o manieră care nu este percepută adecvat.

Mai simplu decât a căuta forme latine moştenite neatestate ar fi să ne gândim la varianta creării cuvântului cu mijloace proprii ale limbii române, pe fundamentul a două cuvinte latineşti: alb şi astru.

Metoda este aceea a compunerii prin sudare, metodă de îmbogăţire internă a vocabularului, care utilizează două cuvinte existente, pentru a forma unul cu totul nou ca semnificat şi semnificant, extinzând astfel lexicul, după modelul bunăvoinţă, bineînţeles, cândva etc.

Deci, cuvântul albastru ar fi compus din alb şi astru, alăturate, dând naştere cuvântului care denumeşte culoarea „albastru”.

De ce ar fi important acest lucru? Pentru că avem şansa de a ne afla, în parcursul transformărilor istorice ale unui cuvânt, într-o etapă în care încă îi înţelegem originea şi, deci, semnificaţia.

Albastru ar fi albul stelelor/astrelor, alb nuanţat de culoarea cerului. Este un cuvânt care îşi păstrează o magie originară, neregăsibilă în denumirea culorii din alte limbi.

Albul de astru coboară pe pământ şi nuanţează aici lucruri şi natură, apropiind cele două planuri – vertical şi orizontal – într-o armonie unitară.

mostenireculturala.com

Aşa cum frumos mentalitatea populară vede în constelaţii viaţa lui pământească, reprezentată prin obiecte gospodăreşti ori personaje din basmele sale, şi cum frumos o sacralizează urcând-o în cer, aşa coboară şi cerul pe pământ, atunci când se înconjoară de „albastrul de astru”.