În mentalul folcloric românesc, şarpele apare în două ipostaze: cel sălbatic şi eventual veninos, uneori temut şi considerat adesea neprielnic, şi cel „domestic”, lipsit de venin. În primul tip se încadrează orice tip de şarpe întâlnit în natură. În al doilea, doar ştima casei.

Amândouă tipologiile de şerpi au acelaşi rol de jucat în relaţie cu viaţa omului: de ceasornic, de măsurător al trecerii timpului, de ritmare a vieţii. Ele se deosebesc numai în relaţie cu transformările pe care le vestesc. Şarpele sălbatic este un ornic cosmic (anunţă marile metamorfoze ale naturii în prag de anotimpuri), ştima casei este un ceasornic casnic (vesteşte scurgerea timpului spre folos uman, micile transformări ale clipei).

Pentru a înţelege această răscruce de semnificaţii ale arhetipului şarpe (pus adesea în relaţie cu schimbarea, transformarea, moartea şi renaşterea), trebuie să pricepem modelul arhaic românesc de percepţie a cosmosului. Se poate spune că Universul este înţeles ca fiind alcătuit din numeroase cercuri concentrice. În centrul universului uman stă casa (nucleul familial), cu micro-habitatul ei format din curte. Aici pătrunde numai şarpele sfânt, reprezentantul strămoşilor de neam – ştima casei.

Dincolo de curte, este satul – un alt cerc protector şi intim –, dar mai îndepărtat decât vatra casei. Apoi, este natura proximă ce înconjoară satul, şi iar apoi este natura cea mare. Un cerc larg ce le cuprinde pe toate. Mai puţin intim, nu-i neapărat periculos. În natură, se ştie, românul se simte ca-ntr-o casă mai mare. Şi totuşi, aici nu-i stăpân. Aici stăpânesc, pe bună dreptate, spiritele firii, cu regulile lor. În faţa lor, omul înţelept îşi realizează limitele. Aici stăpâneşte, cu osebire la praguri care-i sunt destinate, şi şarpele sălbatic.

Şarpele sălbatic, „străin”, îndepărtat este ornicul cosmic. Două zile pe an, în preajma echinocţiilor, el îmbracă haina unei divinităţi ce anunţă/porneşte prefacerile naturii, dictate de schimbările cosmice, de drumul soarelui între putere şi scădere.

Şarpele sacru iese din pământ primăvara, la Mucenici (9 martie) sau Alexii (17 martie) bătând gongul schimbărilor din natură. El vesteşte dezgheţul şi renaşterea, reinstaurarea puterii solare. La Ziua Crucii (14 septembrie), reintră în pământ – şi odată cu el toate târâtoarele –, anunţând declinul încet al naturii şi scăderea dominaţiei soarelui.

Că e cu adevărat o divinitate cu atribuţii de vestitor al schimbărilor ciclice ne-o arată faptul că în ziua ce-i poartă numele – Ziua şarpelui, primăvara, între 9 şi 17 martie – este temut şi foarte respectat. Nu i se pronunţă numele, care este înlocuit de eufemisme tabuizante (Cureaua, Cel-ce-se-târăşte), şi nu poate fi omorât. El iese atunci din pământul care-i este consubstanţial, ca să domnească temporar, până în toamnă. La echinocţiu, se scoboară iarăşi în lumea subterană, iar domnia sa încetează. Interdicţiile legate de rostirea numelui şi semnele că este privit cu aceeaşi temere dispar.

El rămâne chipul vremelnic manifest al sacrului, anunţând praguri de timp important – creşterea şi scăderea declinul soarelui, transformările naturii.

Şarpele apropiat, ştima şi ornicul casei, este, spre deosebire de şarpele „străin” o divinitate permanentă. A casei, a familiei. Este duhul însufleţitor al universului casnic, spirit tutelar al lumii strămoşilor care veghează asupra urmaşilor, norocul şi totemul familiei.

Locuieşte sub prag (este paznic al hotarului dintre lumi) sau în pereţi şi bate la rându-i ritmul timpului. Al timpului casnic, al timpului „mic”, al orelor. „Cine are şarpe n-are nevoie de pendulă. Cine are pendulă nu are şarpe”, se spune încă şi azi la ţară. Iar noaptea, în pereţii casei, se aude adesea tic-tacul ştimei, care măsoară şi reaminteşte curgerea timpului.

Doi şerpi, două ornice: şarpele sălbatic, îndepărtat, anunţă macroprefaceri ale timpului cosmic, ca  divinitate temporară – este mesagerul permanentei ciclicităţi a naturii; ştima casei, apropiată, vesteşte microprefaceri ale timpului casnic, ca divinitate permanentă a familiei – este măsurătorul ciclurilor vieţii.