Tăbliţele de la Tărtăria au stârnit controverse în lumea academică încă de la descoperire şi au devenit un subiect tabu atunci când cercetători – nu numai de la noi (Merlini, Winn, Masson, Haarmann, Harling etc.) – au îndrăznit să vadă în inscripţiile gravate pe ele prima formă de scriere a lumii. În fond, se producea o răsturnare scandaloasă a conformismului ştiinţific internaţional şi a unei comode, unanim acceptate cronologii.
Ca exemplu, cercetătorul Sham Winn, care a făcut un prim inventar al semnelor din scrierea neolitică sud-est europeană, recte grupul Turdaş, a fost supus stigmatizării şi unei presiuni academice extreme, care l-au convins, până la urmă, să înlocuiască termenul de „scriere” din teza sa de doctorat, cu noţiunea de „pre-scriere”, ca o „modalitate academică de a nu provoca acel canon care dicta că scrisul a început în Mesopotamia”.
Totuşi, puse alături de alte câteva zeci de artefacte inscripţionate (tăbliţe, idoli, vase), de aceeaşi natură, descoperite cu precădere pe teritoriul actual al ţării noastre, dar şi în regiuni vecine nouă (acolo unde au înflorit, în continuitatea vetrei neolitice carpato-dunărene, primele mari civilizaţii europene şi ale lumii), Tăbliţele de la Tărtăria îşi întregesc demonstraţia. „Scrierea dunăreană” devine un fapt ştiinţific limpede şi cert.
„Scrierea dunăreană” este un fenomen cultural larg răspândit în spaţiul carpato-dunărean. Atât de important, încât scrierile identificate în Tăbliţele de la Tărtăria şi pe cele de la Turdaş reprezintă numai variante regionale ale acesteia. De altfel, la ora actuală se ştie faptul că Tăbliţele de la Tărtăria sunt mult mai vechi decât scrierea Turdaş, datate între anii 5370-5140 î. Hr.
Cu toate acestea, chiar şi numai semnele identificate pentru cultura neolitică Vinca-Turdaş sunt atât de numeroase şi de distincte încât s-a putut face un inventar separat al acestora. Acest inventar elaborat conţine 495 de unităţi, în principal semne abstracte, care denotă o cuprindere intelectuală uimitoare. Este vorba despre geometrii complexe, exprimând o logică subtilă, care sintetizează şi dau formă unor concepte din sfera magico-religioasă.
Există, astfel, 110 semne abstracte, 13 ideograme, 28 de simboluri de numere şi numeroase variante ale semnelor abstracte. S-a ajuns la concluzia că există un set principal de semne rădăcină (care exprimă majoritatea formelor geometrice fundamentale), care sunt apoi supuse unor variaţiuni formale, ce dau naştere unor noi concepte. 80 dintre formele abstracte sunt variante, adică sunt forme derivate ale semnelor-rădăcină. Metodele de modificare sunt diverse:
– prin redarea unui semn în oglindă sau prin inversiune cu rotire;
– prin duplicare sau multiplicare;
– prin utilizarea unor „semne diacritice” (bare, cruci mici, puncte, arcuri)
Un asemenea set de semne arată nu numai un înalt grad de gândire conceptuală, ci şi existenţa unui alfabet închegat al acestei ramuri a scrierii dunărene.
Comparând variantele regionale şi variaţiunile în timp ale semnelor apărute pe artefactele de sorginte neolitică, s-au putut recrea semnificaţiile unora dintre simbolurile abstracte de comunicare în spaţiul arhaic carpato-danubiano-pontic.
M sau W – simboluri ale constelaţiei Cassiopeea
Constelaţia Cassiopeea apare în două ipostaze: una de M şi una W, pentru jumătate de noapte şi jumătate de an. Problematica simbolistică este legată de astronomie, de mişcarea Pământului (în jurul propriului ax şi al Soarelui) şi probabil funcţiona ca un orologiu astral, pentru fixarea calendarului anotimpurilor şi ceasurilor nopţii. De asemenea, semnificaţiile mitologice ale semnelor sunt, cel mai probabil, complexe, ele putându-se ghici din bogăţia formelor sub care apar (parţial, întregi), a modurilor de dispunere (poziţionarea diferă) şi a suportului ceramic (piese de cult, altare, idoli, vase speciale, fusaiole, capace etc.).
Banda în cruce
Ca şi „diagonala”, „centura” şi „aureola”, „banda în cruce” reprezintă un semn al distincţiei divine şi sociale. Banda în cruce are poate mii de reprezentări în neoliticul din sud-estul Europei şi câteva sute numai în cultura Vinca din Banat. De multe ori, banda în cruce apare combinată cu meandre (labirint) şi cu spirala.
Pomul Vieţii sau Arborele Lumii
Uşor de recunoscut sau foarte schematizat, figurat uneori cu tot cu rădăcini (imagini care au rămas până azi în arta populară românească), Bradul (Pomul Vieţii sau Arborele Lumii) apare de cele mai multe ori împreună cu alte semne, alcătuind mesaje diferite. Până azi, el semnifică vigoarea, curajul, mândria, viaţa veşnică, credinţa în nemurirea sufletului.
Pasărea Morţii
Păsările, prin legătura pe care o fac între Cer şi Pământ şi prin continua lor pendulare între cele două Lumi, însumează numeroase semnificaţii mitologice majore: soli mesajelor divine, reprezentări ale lumii sacrului (ascunsă şi totodată relevată oamenilor), ghizi ai sufletelor după moarte, simbol al înălţării. Mai jos apar sub forma de Păsări ale Sufletului.
Psi (Ψ) – invocarea divinităţii
Simbolizează figura umană în poziţie de invocare a divinităţii (orantă). Este adesea prezent pe funduri de vas de cult (probabil ca invocaţie adresată zeităţii) sau pe fruntea idolilor (reprezentând fiinţele sacre). În acest ultim caz, echivalează cu numele zeului invocat.
MOŞTENIRE CULTURALĂ 