Dacă numărul de cuvinte geto-dace rămas în limba română este subiect de dispută (şi din pricina grabei de a le cataloga pe unele ca împrumuturi din alte limbi sau ca având „origine necunoscută”), la alte niveluri ale limbii (fonetică şi morfologie) cercetătorii au semnalat existenţa mai multor elemente de zestre geto-dacă.
Astfel, se pare că,
la nivel fonetic (al pronunţării cuvintelor):
– vocala „ă” este o influenţă a substratului lingvistic dacic
– tot printr-o rezistenţă a elementelor de limbă geto-dace se explică şi prezenţa consoanei „h”
– transformarea în „ş” a lui „s” din latină în anumite cuvinte (de exemplu, „septem” a dat în română „şapte”) s-ar datora tot moştenirii lingvistice autohtone; aici se aduce ca argument şi prezenţa constantă a consoanei „ş” în numele străvechi ale râurilor din ţara noastră: Argeş, Criş, Timiş, Someş, Mureş
la nivel morfologic (al formării cuvintelor), avem:
– aşezarea la final de cuvânt a articolului hotărât (un băiat – articol nehotărât; băiatul – articol hotărât); în toate celelalte limbi latine, articolul hotărât se plasează în faţa cuvântului (le garçon, el chico, il ragazzo etc.)
– păstrarea genului neutru la substantive; deşi în latină el exista, la celelalte limbi romanice s-a pierdut (probabil din pricina influenţei limbii vorbite de localnici înaintea latinizării)
– sistemul de numărare de la 11 la 19, cu ajutorul particulei „spre”
– formarea viitorului cu verbul „a voi”: eu voi face, el va cânta
Vezi şi:
Viitorul în limba română sau „vrerea-ca-împlinire”
MOŞTENIRE CULTURALĂ 