Portretul Doamnei Despina Basarab din pictura votivă de la Curtea de Argeș a fost sursa de inspiraţie a Reginei Maria atunci când şi-a comandat la Paris coroana ce avea s-o poarte la ceremonia de Alba Iulia, pe 15 octombrie 1922.

O coroană ca un brand de ţară

Coroanele celor două nu sunt identice, dar sunt evident – și voit – similare, iar în spatele acestei alegeri stă ceva mai mult decât o preferință estetică. Stau niște resorturi mai profunde, care țintesc legitimarea unei dinastii prin ancorarea în reperele istorice și de mentalitate ale neamului adoptiv. Nu întâmplător, de exemplu, Regele Mihai I a făcut un gest similar, mergând să se închine la mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cu credința că binecuvântarea marelui „înaintaș” Mușatin îi va insufla tărie.

De asemenea, mai stă o viziune strategică de promovare, pentru Casa Regală și pentru proaspăt reîntregitul stat român, care își revendicau astfel  împreună trecutul glorios, ca argument istoric pentru momentul de triumf al Marii Uniri.

Mai întâi, să ne amintim că, după intrarea în Marele Război de partea Antantei și împotriva Puterilor Centrale aliate Germaniei, casa de Hohenzolern l-a exclus din rândurile ei pe regele României, Ferdinand I. De altfel, în 2011, Regele Mihai I a făcut un pas istoric în tranșarea definitivă peste timp a problematicii, rupând orice legătură cu familia de Hohenzolern, probabil pentru a reitera astfel că familia regală a României este exclusiv națională, fără legături dinastice cu vreo casă străină.

Tăiată din trunchiul casei-mamă, Casa Regală a României se afla, ca și statul român reintrat în graniţele sale, la un început de drum. De aceea, era necesară o re-legitimare, pe baze naționale, a dinastiei. O ancorare în istoria şi tradiţiile neamului.

Iar în acest scop, simbolurile folosite sunt interesante și cât se poate de bine alese.

Simboluri puternice

Mai întâi familia domnitoare a Basarabilor. Nu pare întâmplător că alegerea Reginei Maria s-a îndreptat către domnița Despina Milița, soția lui Neagoe Basarab, urmașul – după unii mai mult, după alții mai puțin indirect – lui Basarab I Întemeietorul Țării Românești (identificat cu Radu Negru Vodă din baladele populare). Se sugerează astfel o nouă întemeire. O reîntemeire.

De altfel, legăturile cu Basarabii devin mai evidente şi dacă ne gândim la preferinţa dinastică pentru Curtea de Argeş, locul de veci al lui Neagoe Basarab, al Doamnei Despina şi al fiicei Stanca, și Radu al lui de la Afumați, ginerele lui Neagoe Basarab. Un prim pas a fost făcut, de altfel, de către Carol I, cel care, sedus de frumusețea Mânăstirii Argeșului – ctitorie a aceluiași Neagoe Basarab – și-a dorit s-o transforme în necropolă regală. În acest scop, a şi refăcut-o, cu toate inovaţiile arhitecturale criticabile ale restaurării.

Alba Iulia, nu numai oraşul Proclamaţiei pentru Unire (a ultimei provincii alipite la trupul ţării), ci şi al intrării triumfale a voievodului Mihai Viteazu, a devenit şi oraşul Unirii şi, mai târziu,  al încoronării în care, Regina Maria, născută la mari depărtări – fizice şi culturale – de ţara adoptivă, s-a vrut a fi nu o regină oarecare, ci o strălucitoare regină bizantină.

Aici, în Catedrala ortodoxă clădită exact în acest scop , încoronarea a fost o finală declaraţie de apartenenţă a familiei regale la un neam de care s-a simţit şi s-a vrut legată, deşi totul ar fi putut s-o despartă…

Coroana în sine – criticată, de altfel, de cei care nu i-au înţeles menirea, laolaltă cu ţinuta Reginei şi cu ceremonia, considerată eclectică – reuneşte numeroase simboluri de sorginte bizantină şi de tradiţie românească autentică, alături de simboluri ale familiei regale şi de preferinţele estetice personale ale Mariei.

Motivele vegetale sugerează fertilitatea şi bogăţia pământului. Pandantivi laterali, marcă specifică a coroanelor imperiale bizantine, prezintă câte un scut heraldic: unul cu StemaRegatului  României, celalălat cu simboluri ale ascendenţei Mariei: casele regale de Edinburgh şi de Saxa-Coburg-Gotha. Acestea se continuă cu şiragul de boabe de grâu stilizat – marcă a unei ţări „eminamente agricole” –, la capătul ărora se află trei cruci gamate, simbol străvechi, adesea întâlnit în arta etnografică românească.

Pe scurt, coroana îmbină – în încercarea de a le evidenţia continuitatea – simboluri străvechi ale civilizaţiei rurale româneşti, trecutul glorios al domnitorilor medievali (de revendicare bizantină) şi amprente ale regalităţii.