Culorile drapelului românesc sunt albastru cobalt, galben crom și roșu vermion, începând de la lance. Culori primare, nuanţe puternice, vibrante, a căror semnificație a fost adesea explicată.

Și dacă tot se subliniază adesea că aceste trei culori primare ne reprezintă nu de azi, de ieri, fiind tipice sensibilităţii neamului, să vedem și alte nuanțe și tonuri în care se declină cele trei culori primare ale steagului românesc. Acestea sunt celebre prin frumusețea și specificitatea lor pentru meleagurile autohtone.

Aşa cum există albastrul de Prusia ori roşu Tizian, aşa există nuanţe de albastru, de roşu şi de galben locale unice în lume.

Albastrul de Voroneţ este de departe cel mai faimos. Misterul nuanţei sale profunde, care are claritatea cerului senin bucovinean de toamnă, nu a fost nici până azi descifrat. Se ştie doar că la bază are azuritul, minereu scump la momentul pictării mânăstirii, prin costurile de import și transport, dar și prin cantitatea mare de pudră minerală necesară. Se mai cunoaște şi faptul că se bucura de un mare prestigiu în Evul Mediu, când devenise culoarea creştină prin excelenţă, dedicată mai ales Maicii Domnului. Dar nuanța de Voroneț este „altfel”, aparte, poate datorită „altoirii” culorii azuritului pe pământ autohton.

Albastrul de Butuceni, un bleu intens, strident și liniștitor totodată, este culoarea emblemă a satului cu același nume, aflat din Basarabia. El împodobește nu numai casele, fântânile, stâlpii ornamentali ai porților, dar și indicatoarele turistice, troițele, crucile din cimitire, cântarele de la magazine  și… cerul de deasupra frumoasei așezări.

 

thumbnail (1)

Unic în lume este și galbenul de Fofeldea. Localitatea din județul Sibiu adăpostește un locaș de cult – Biserica Sfântul Vasile cel Mare, pictată de frații zugravi de biserici Grecu – pe ai căror pereți interiori se poate vedea nuanța specifică de galben auriu, luminos, dar discret, întocmai ca aurul vechi. La aureolele sfinților nu s-a folosit foiță de aur, ci această vopsea unică, făcută probabil și din plante locale, după o rețetă care rămâne inevitabil secretă.

Roșul de Humor, în care este zugrăvită pictura mânăstirii sucevene, a devenit la fel de celebru ca și albastrul de Voroneț, cromatici unice prin specificitate. Aici, roșul are multiple nuanțe, de la roșu stacojiu la cărămiziu, dar nu-i ca nicăieri – într-atât de e adânc, de clar, de  texturat… aproape 3 D!

În lume mai sunt doar 9 ţări care se reprezintă prin aceleaşi culori, dar nu în aceleaşi nuanţe, nici în aceeaşi ordine, proporţia celor trei cromatici fiind de asemenea extrem de diferită. Uneori, galbenul este foarte discret, ca în cazul Mongoliei, unde apare pe banda stângă a drapelului, pentru a simboliza emblema naţională – soyombo.